side-menu
Domeniul Catleya

Domeniul Catleya

1497

Într-un hrisov datat din 29 iunie 1497, Radu cel Mare, fiul lui Vlad Călugărul face danie Mănăstirii Tismana, 300 vedre de vin provenit din satul Jidoștița.


1594

Într-un manuscris este atestat că “A cumpărat Necula o vie de la Barbu, fiul lui Dumitru, pentru 1370 aspri gata. Și iar a cumpărat Necula o vie la Corcova de la Stioca pentru 430 aspri gata. Și iar a cumpărat Necula o vie la Corcova de la Drăgăneasca pentru 340 aspri gata.”


1800 

Boierii  Olteniei își construiau “Cule”,  locuințe cu o arhitectură specifică care le permitea să își apere avutul și viețile membrilor familiilor împotriva invaziilor întreprinse de către cetele de cârjali, tâlhari turci din Vidin.


1920 

Prințul Anton Bibescu, proprietarul moșiei de la Corcova, înființează o plantație de viță de vie pe 100 de hectare. Nicolae Titulescu, ambasador în Franța, la acea vreme, l-a adus la conac pe tânărul Aristoteles Sauget, șeful de promoție de la Universitatea din Nancy. Sub administrarea lui, domeniul a cunoscut perioada sa de glorie Belle Epoque.

1913 - 1927

Marcel Proust, admirator și bun prieten al lui Bibescu, degustau la Paris, împreună cu prietenii lor, vinurile de Corcova. În aceea perioadă Marcel Proust publică “În căutarea timpului pierdut”  În această capodoperă literară a lui Marcel Proust, orhideea Catleya este simbolul iubirii.

2007

Pe Laurent Pfeffer, inginer viticol și oenolog instruit la Bordeaux, destinul l-a îndreptat către Corcova. A descoperit potențialul viticol și istoria regiunii, a decis să se stabilească aici. Împreună cu Frédéric Vauthier, proprietarul Château Lucas din Lussac Saint-Emilion Bordeaux, Dominique Pfeffer și Raymond Claude, a fondat domeniul viticol Catleya.

2012

Inspirați de simbolul iubirii din opera lui Proust, cei patru francezi pasionați de vinuri și îndrăgostiți de România, au ales această imagine pentru a simboliza vinurile lor. Catleya lui Proust reflectă întocmai experiența sinestezică pe care o simți atunci când deguști oricare dintre vinurile domeniului.