Prepare for the future: Can wine without alcohol become a trend?
Lumea vinului este într-o continuă schimbare, în fiecare an apar noi obiceiuri de consum, iar producătorii sunt nevoiți să fie creativi și să inventeze produse noi și modalități inedite de atragere a consumatorilor.
Este cazul vinurilor fără alcool, care au potențialul de a deveni un nou obicei de consum, dar rămâne întrebare dacă acest produs este cerut de piață sau este doar o "impunere" determinată de schimbările impuse de noile legislații europene.
Pentru ca un vin să nu aibă alcool, acesta trebuie să treacă printr-un proces de extragere a alcoolului, ceea ce face ca produsul finit să aibă cu totul alte caracteristici comparativ cu vinul din care a fost obținut.
În cadrul întâlnirii cu echipa Robert Parker am primit un răspuns direct și hilar în același timp la întrebarea "când vor degusta și evalua un vin dezalcoolizat". LUIS GUTIÉRREZ mi-a răspuns: "Știi că vinul se obține prin fermentarea mustului din struguri, acel produs dezalcolizat nu este vin, este un fel de must. Noi nu suntem Must Advocate, suntem Wine Advocate, cineva ar putea să le evalueze, dar nu noi”.
Vă invităm la masterclass să descoperim împreună care sunt caracteristicle vinurilor dezalcoolizate și să vedem dacă pot deveni un trend!
Mastercalss susținut de Ioana Bidian Micu, Wine Expert