side-menu
Kitul tău de explorări senzoriale!

Kitul tău de explorări senzoriale!

Concurs !!! Câștigă un abonament la WineUp 2018 !!!

A patra ediție a WineUp Fair in Transylvania este despre trăiri. E timpul să lăsăm deoparte rigorile uneori prea rigide ale domeniului și să ne concentrăm pe stări, pe experiența simțurilor, ca o bucurie a momentului în care te lași cucerit de povestea vinului.

Arta de a degusta un vin și plăcerea de a-l înțelege nu aparțin exclusiv profesioniștilor. Indiferent cât de bine și tehnic cunoști vinurile, normele de degustare, terroir-ul, stilurile de vinificare, aromele, nu înțelegi vinul până nu îl simți. Iar simțirea aparține tuturor celor curioși, conștienți, dornici să perceapă viața prin prisma experiențelor.

Anul acesta vă invităm să vă compuneți propriul kit de explorări senzoriale și să vă bucurați de experiența degustării. 

Accesorii necesare pentru alcătuirea unui Kit de explorări senzoriale:

  • pahar de degustare - cu o formă bine definită de lalea, un design realizat pentru a vă permite învârtirea paharului și pentru a capta și reda perfect aromele din vin.
  • o sticlă de vin - poate avea diferite forme și mărimi, și poate conține vinuri albe, roze sau roșii, vinuri liniștite sau spumante, vinuri seci, demiseci, demidulci, dulci sau licoroase. Noi vă recomandăm să încercați unul dintre vinurile premiate la WineUp Official Selection în anii anteriori.
  • tirbușon -  necesar pentru extragerea dopului.
  • ghidul de degustare Instrucțiuni de navigare în lumea simțurilor, pe care îl puteți descărca din linkul de mai jos.

Urmând pașii descriși și dând atenție la detalii, suntem convinși că veți avea o experiență de degustare completă și plăcută.

Pentru că ne dorim să vă avem alături de noi la târgul din anul acesta, vă invităm să împărtășiți experiența avută cu noi, postând pe pagina voastră descrierea degustării cu tag către pagina noastră de facebook  WineUp Fair in Transylvania.

Vom premia 10 descrieri creative ale degustării, cu abonamente pentru toate cele trei zile la WineUp Fair in Transylvania.

Mai multe detalii despre concurs găsești în categoria Notes pe pagina noastă de facebook WineUp Fair in Transylvania iar regulamentul complet de desfășurare îl poți consulta aici

 

 WineUp Fair in Transylvania, 4-6 Mai 2018

Muzeul de Artă, Palatul Banffy, Cluj-Napoca

Programul complet al târgului îl veți găsi aici:Program

Biletele și abonamentele sunt disponibile online: Bilete